nisetru

Pescuit interzis în următorii 5 ani! Află pentru ce!

Studiile au arătat că cele mai valoroase specii din apele noastre, morunul, cega, păstruga și mai ales nisetrul, sunt pe cale de dispariție. Braconajul este în creștere, iar intervenția oficialilor nu a reușit să stopeze fenomenul.
În ultimii zece ani, România a derulat programe de cercetare, multe cu finanțare europeană, pentru supraviețuirea acestor specii. Analizele au confirmat ceea ce știa toata lumea: există o piață neagră a caviarului și a sturionilor, dezvoltată de cei care pescuiesc și comercializează ilegal acești pești.
Mai mult, două specii de sturioni, tipul și viza, nu le mai putem vedea decât în planșe vechi sau în atlase de zoologie.
Specialiștii de la Institutul Piscicol din Galați spun că șansele de a mai fi găsite astfel de exemplare în Dunăre sunt extrem de reduse.

„Ele se tot anunță că ar fi, că le-ar fi văzut pescarii, că ar fi fost nu știu pe unde, într-o captură, dar le-a dat drumul. Asta cred eu că deja au intrat în sfera legendelor. Atâta timp cât nu le-am mai văzut, de treizeci de ani de când lucrez în domeniul asta, cred eu ca ele nu mai sunt”, spune Neculai Patriche, dir. Institutul Piscicol.

Asta s-ar putea întâmpla, în următorii ani, și cu nisetrul, de exemplu, un sturion pe care cei care pescuiesc în scop științific l-au capturat în plase din ce în ce mai rar. Este și motivul pentru care cercetătorii au considerat că prohibiția trebuie neapărat prelungită, măcar în următorii cinci ani.

„O prelungire de încă cinci ani este binevenitî. Deoarece nu am observat o așa mare îmbunătățire a biodiversității și a stocurilor de sturioni ca să se poată permite deschiderea pescuitului comercial la aceste specii”, spune Tudor Ionescu, cercetător Universitatea „Dunărea de Jos” Galați.

Pescuitul sturionilor este oprit și în celelalte țări riverane Mării Negre. Din 1996, în Turcia au fost interzise total capturile la acestă specie. Asta nu înseamnă însă că și pescarii turci, prinși deseori la braconaj și în apele românești ale Mării Negre, respectă regulile.
Prohibiția este în vigoare și în Bulgaria, Ucraina, Georgia și Rusia dar, de multe ori, pești crescuți și eliberați în România ajung în restaurantele luxoase din estul Europei.
În Delta Dunării trăiesc, în prezent, singurii sturioni sălbatici din Uniunea Europeană care cresc și se reproduc în mod natural, informează Asociația Națională de Combatere a Braconajului și Poluării.

sursa foto.www.depescuit.ro

(7)

Leave a Reply