emblema-politia-romana

Peste 150 sancțiuni contravenționale

Peste 150 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 111.034 de lei, au fost aplicate de către poliţiştii bistriţeni în urma acţiunilor desfăşurate în judeţul Bistriţa-Năsăud.

„La data de 26 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa Năsăud, împreună cu efective ale Inspectoratului Pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud, respectiv Biroului pentru Imigrări Bistriţa-Năsăud, au acţionat, în sistem integrat, în vederea prevenirii şi combaterii actelor antisociale şi creşterii vizibilităţii elementului poliţienesc în mediul stradal şi pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică corespunzător”, potrivit IPJ BN.

Astfel, în urma acţiunilor desfăşurate, poliţiştii din cadrul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră, transporturi, investigaţii criminale şi arme, explozivi şi substanţe periculoase au constatat 12 infracţiuni, dintre care 2 de natură judiciară şi una la regimul circulaţiei rutiere, 9 fiind de altă natură.

De asemenea, au fost aplicate 157 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 111.034 de lei.

„Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 20 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică, prevăzute de Legea nr. 61/1991, 6 sancţiuni prevăzute de Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 42 de sancţiuni la alte acte normative.

În urma activităţilor desfăşurate au fost aplicate 89 de sancţiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 20 pentru încălcarea regimului legal de viteză. Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 2 permise de conducere şi au retras 2 certificate de înmatriculare auto”, mai adaugă IPJ BN.

Poliţiştii bistriţeni, au confiscat material lemnos, în valoare de 2.134 de lei.

„Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa Năsăud, împreună cu specialişti ai Ocolului Silvic Bistriţa Bârgăului, au efectuat acţiuni pe linie silvică, pe raza comunelor Bistriţa Bârgăului şi Prundu Bârgăului, în urma cărora au fost depistate două persoane, din Bistriţa Bârgăului şi Tiha Bârgăului, în timp ce transportau, cu autoutilitare, 7,63 mc lemn rotund răşinos, respectiv cherestea, fără documente de provenienţă.
În cauză au fost aplicate trei sancţiuni contravenţionale, în valoare de 3.000 de lei, şi a fost dispusă confiscarea cantităţii de material lemnos, în valoare de 2.134 de lei”, informează IPJ BN.

(7)

Leave a Reply