Peste 900 de copii și cadre didactice la exercițiu tactic cu ISU Bistrița

Desfășurare de forțe azi la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Bistrița, acolo unde a avut loc un exercițiu tactic.

„Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ISU „Bistriţa” continuă seria exerciţiilor de amploare la unitățile de învățământ din zona de competentă. Astăzi, s-a desfășurat un exercițiu de amploare, cu participarea a peste 920 de copii şi cadre didactice”, informează Plt. maj. Marius Rus, purtător de cuvânt ISU Bistrița.

După ce s-a dat alarma, concomitent cu evacuarea elevilor, profesorii au cerut, prin numărul unic de urgenţă 112, ajutorul salvatorilor de la Detașamentul de Pompieri Bistriţa.

„Scenariul a prevăzut faptul că în urma evacuării, trei persoane au rămas în incapacitatea de a ieşi dintr-o clasă, situaţă la etajul II al clădirii cuprinse de incendiu.
Extrem de important pentru noi a fost să urmărim modul în care elevii şi profesorii se evacuează din clădirea afectată, în locul stabilit pentru evacuările în situaţii de urgenţă (terenul de sport al şcolii). Acest lucru a fost realizat în mai puţin de patru minute!
Pentru gestionarea situaţiei tactice date, au fost alocate următoarele resurse: cinci echipaje de intervenţie, cu autospeciala de intervenţie şi salvare de la înălţime, două maşini de stingere a incendiilor, o autospecială de descarcerare şi un echipaj de prim ajutor SMURD, sprijiniţi de o autospecială de primă intervenţie şi comandă”, adaugă Marius Rus.

După finalizarea exerciţiului, elevilor şi profesorilor şcolii li s-a explicat ce s-a întâmplat, ce am urmărit şi ce aşteptări avem de la ei, iar acţiunea a primit un feedback pozitiv.

sursa foto.ISU Bistrița

(1)

Leave a Reply