Praznicul Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul

Praznicul Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, a fost serbat de o mulțime de credincioși la Mănăstirea Nușeni. Printre aceștia s-au numărat și oficialități.

„La fel ca în ultimii ani, m-am rugat alături de circa două mii de credincioși la Mănăstirea Nușeni! Felicitări Părintelui Paisie pentru modul în care a creat din Mănăstirea Sfântul Ilie un loc de referință pentru ortodoxia din județul nostru.
După Slujba Sfintei Liturghii am vizitat bătrânii de la Centrul de Îngrijire a Persoanelor cu Handicap din localitate”, a menționat președintele CJ BN, Radu Moldovan.

Ocrotitorul Mănăstirii Nușeni, Sfântul Ilie a fost prăznuit așadar în mare sărbătoare, în prezența Mitropolitului Andrei și a numerosi preoți din cuprinsul Arhiepiscopiei Clujului.
Soborul condus de Înaltpreasfințitul Andrei Andreicuț a oficiat Sfânta Liturghie pe Altarul de vară al mănăstirii.

„Ne aflăm în glas de rugăciune și plin de jertfă Euharistică, săvârșită de către Părintele nostru Mitropolit, împreună cu acest frumos sobor de preoți, încununată și de prezența a trei părinți protopopi. Este un eveniment extraordinar nu doar pentru Mănăstirea Nușeni, ci și pentru zona Becleanului, Valea Meleșului și împrejurimi”, a precizat starețul mănăstirii, părintele Paisie Iloaie.

Sfântul Ilie este cinstit de creştini ca aducător de ploi, după ce, prin rugăciunea sa, a salvat de la moarte poporul din Israel, după trei ani şi jumătate de secetă.
Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” de la Nuşeni a fost înfiinţată în anul 1991. Comunitatea așezământului monahal desfăşoară o amplă activitate misionară, implicându-se în diverse campanii umanitare.

(1)

Leave a Reply