Fotografie0742

Prevenirea criminalității în școlile din mediul rural

Pe parcursul semestrului doi al acestui an şcolar, ofiţerii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au făcut mai multe vizite în comunităţile şcolare din mediul rural unde au discutat cu sute de elevi şi preşcolari despre siguranţa lor.

„Elevii de gimnaziu din Măgura Ilvei au aflat informaţii noi despre cum să se protejeze atunci când sunt pe stradă, singuri acasă, sau când navighează pe internet. Ei au aflat noţiuni noi precum bulling, pornografie infantilă pe internet, metoda ,,loverboy”- de racolare în traficul de persoane. Poliţiştii au discutat cu ei şi despre fumat, alcool şi alte tipuri de vulnerabilităţi cu care se pot confrunta începând de la această vârstă”, informează IPJ BN.

La Şcoala Primară din Ilişua cei mici au avut discuţii educative cu poliţiştii. Ofiţerii de prevenire le-au explicat, sub forma unor poveşti, ce înseamnă noţiuni ca „victimă”, „infractor”, cum pot fi abordaţi pe stradă de necunoscuţi şi cum se pot feri de situaţii de risc.

Vizitele poliţiştilor vor continua în comunităţile rurale, cu precădere în cele aflate la distanţă de oraşe, unde informaţia ajunge mai greu şi unde elevii au nevoie de un demers de informare preventivă mai accentuat.

sursa foto: IPJ BN
Fotografie0740
Fotografie0738

(8)

Leave a Reply