proba 2

Prins cu hașiș !

A ridicat un colet în care se aflau droguri, însă polițiștii au intrat pe fir!

„Un bărbat din Rădăuți a fost surprins în flagrant delict în timp ce ridica un colet în care se afla hașiș. Alte 5 persoane bănuite de implicare în activitatea infracțională sunt cercetate în aceeași cauză”, informează IPJ BN.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud și procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Bistriţa-Năsăud cercetează un bărbat, de 22 de ani, din Rădăuți, bănuit de trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu. Activitățile investigative în cauză s-au derulat cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

„La data de 13 februarie a.c., acesta a fost surprins în flagrant delict în timp ce ridica un colet trimis din Italia, în care erau disimulate 10 grame de hașiș.

De asemenea, au fost efectuate 6 percheziții domiciliare, activități în urma cărora a fost ridicată rezină de cannabis, cannabis, mai multe plicuri tip zyp-lock cu substanță vegetală de culoare verde-oliv sau resturi de substanță vegetală, resturi de țigări artizanale, un cântar de mare precizie și un laptop.

Din investigații au rezultat indicii că, în perioada octombrie 2016 – prezent, acesta ar fi primit pachete în care se aflau disimulate diferite cantități de rezină de cannabis, pe care le-ar fi comercializat sau le-ar fi folosit pentru consum propriu”, adaugă IPJ BN.

În urma extinderii cercetărilor au fost identificate încă 5 persoane, care ar fi ajutat la comiterea faptelor.

În cauză s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de 5 persoane bănuite de comiterea faptelor.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud și al Inspectoratului Județean de Jandarmi Gelu Voievod Bistrița-Năsăud.

sursa foto:IPJ BN

(4)

Leave a Reply