CL_2

PSD: „Consilierii liberali au dovedit că demagogia și ipocrizia îi definește în toate demersurile”

În ședința Consiliului Local Bistrița, din data de 24.02.2016, consilierii liberali și ecologiști au refuzat să voteze Proiectul de Hotărâre care reglementează modalitatea de acordare a finanțărilor nerambursabile către asociații și fundații, în conformitate cu prevederile Legii 350 / 2005.

În ultimii ani, zeci de asociații și fundații din Bistrița au beneficiat de aceste finanțări și au realizat proiecte în domeniul social, cultural, educațional sau al sportului, care s-au bucurat de aprecierea bistrițenilor și ale căror beneficii le vedem la tot pasul.

„Refuzând să voteze acest proiect de hotărâre, așa zisa opoziție din Consiliul Local Bistrița și-a impus punctul de vedere, dar nu împotriva noastră sau a inițiatorului acestui proiect, ci împotriva zecilor de beneficiari ai acestor finanțări și, indirect, asupra zecilor de mii de cetățeni ai Bistriței, cărora li se adresează aceste proiecte.
Fără a avea nicio propunere de modificare sau de îmbunătățire a acestui proiect, vorbind aproape 2 ore fără să spună nimic, având intervenții cu un pronunțat iz politic, consilierii liberali au făcut ceea ce fac constant în ultimii 4 ani: blochează toate inițiativele noastre și ale exeutivului nu pentru că ele nu sunt oportune sau necesare, ci doar pentru a putea spune în campania electorală că „nu s-a făcut nimic”. Maeștri ai formelor fără fond, extrem de abili în a inventa false probleme, ei au dovedit încă o dată că demagogia și ipocrizia îi definește în toate demersurile pe care le au în calitate de consilieri, adică de reprezentanți ai cetățenilor Bistriței. Pentru ei demult nu mai contează că acest joc distructiv se răsfrânge tocmai împotriva celor care i-au votat, victoria în alegeri este tot ceea ce contează cu adevărat, iar pentru asta sunt dispuși să sacrifice orice – chiar și interesul celor care i-au trimis să-i reprezinte”,precizează consilierii locali P.S.D BN, într-un comunicat.

(4)

Leave a Reply