radu carcu

Radu Cârcu: „Mă consider o ofertă net diferită”

Președintele ALDE, Ioan Țintean a precizat că o bătălie va fi și la Sîngeorz-Băi, acolo unde candidează Radu Cârcu.

„O bătălie mare se va da la Sîngeorz, pentru că, eu și acuma spun, candidatul nostru este singurul care reprezintă cu adevărat interesele localnicilor  el fiind singurul localnic de acolo, omul care cunoaște după 12 ani de Consiliu Local, cel mai bine problemele de acolo”, a precizat Țintean.

Candidatul se consideră diferit de ceea ce a fost până acum la Sîngeorz-Băi.

„Deși nu îmi place să mă consider o persoană politică, mai curând m-aș considera un  cetățean extrem de responsabil pentru ceea ce urmează să se desfășoare la Sîngeorz-Băi, pe viitor. Am 49 de ani , am terminat Academia de Educație Fizică și Sport la București. Din ’93 lucrez la Sîngeorz ca și profesor, din 20„1 director la Liceu, iar din 2007 consilier local. Construcția partidului a început în noiembrie și mi-ar face plăcere să cred că prezența atâtor femei se datorează în parte și unui mic farmec personal pe care îl dețin și cred că trebuie să precizez de la bun început faptul că mă consider o ofertă net diferită de ceea ce a fost până acum în peisajul sîngeorzan. În sensul că pentru mine ideea că un sîngeorzan este egal cu un alt sîngeorzan primează. Până acum din păcate, activând în Consiliul Local nu m-am simțit deloc responsabil printr-o implicare reală în tot ceea ce ar fi trebuit să însemne strategia de dezvoltare a orașului. Din păcate nu am avut acest mare puzzle construit și din acest motiv cred că acum am ajuns într-o situație de limită, chiar mă gândesc dacă vom reuși până la sesiunea de închidere a proiectelor, dacă vom reuși să accesăm pe axa 7 tot ceea ce am fi putut să accesăm. Există o lipsă totală de transparență legată de folosirea banului public, ceea ce nu va mai fi așa dacă sîngeorzenii vor decide că eu trebuie să ajung în zona deciziei. Resursele noastre bugetare nu sunt de talia Bistriţa şi, din acest motiv, ar fi trebuit să existe o prioritizare a lor în Consiliul Local, un puzzle mare care trebuia construit cu ani în urmă şi din care nu trebuia să lipsească cel mai mare investitor, Hebe. Din păcate, relaţia cu acest mare investitor nu e foarte bună. S-a iniţiat o acţiune în instanţă ceea ce, din punctul meu de vedere, e o chestiune foarte păguboasă. u ne putem permite să pierdem timp în instanţe câtă vreme fiecare săptămână contează enorm pentru ceea ce am fi putut realiza din punctul de vedere al proiectelor care să dezvolte staţiunea. Cred că, în ultimul ceas, va exista această disponibilitate şi înţelegere a electoratului că nu mai pot continua aşa lucrurile şi soluţia pentru o evoluţie normală este responsabilizarea Consiliului Local prin restaurarea rolului important pe care3 îl are ca şi generator de viziune şi de proiecte”, a spus Radu Cârcu.

(17)

Leave a Reply