cazier-cronicadeiasi.ro_

Reguli simplificate pentru obţinerea certificatelor de cazier judiciar

Pentru obținerea certificatului de cazier judiciar, nu se mai solicită timbrul fiscal în valoare de 2 lei.
Astfel, cetăţenii, indiferent de locul naşterii sau domiciliu, pot obţine certificatele de cazier de la Serviciul Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţă Operativă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud în regim normal ( 3 zile lucrătoare de la data solicitării).

„Pentru a se obține un certificat de cazier judiciar în România, persoana fizică trebuie să depună personal cererea-tip, cu datele complete de stare civilă și motivată, însoțită de:
• actul de identitate aflat în termen de valabilitate;
• chitanța prin care se face dovada achitării taxei de prestare serviciu, în cuantum de 10 lei (taxa se poate achita la Trezoreria Municipiului Bistriţa sau la Direcţia Generală a Finanţelor);

Pentru a obține un certificat de cazier judiciar în România, persoana juridică depune prin reprezentant legal, care trebuie să-și dovedească calitatea, cererea-tip, cu datele complete de identificare și motivată, însoțită de:

• dovada calității de persoană juridică;

• dovada că deponentul este reprezentantul legal al persoanei juridice solicitante (Anexa 38 din H.G. nr. 345/2010);

• copie de pe actul de identitate al reprezentantului legal;

• chitanța prin care se face dovada achitării taxei de prestare serviciu, în cuantum de 10 lei( taxa se poate achita la Trezoreria Municipiului Bistriţa sau la Direcţia Generală a Finanţelor)”, informează IPJ BN.

Persoanele domiciliate în străinătate pot solicita eliberarea certificatului de cazier judiciar prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României.

Certificatul de cazier judiciar se este valabil 6 luni de la data primirii și numai în scopul pentru care au fost eliberate.

Aici găsiţi programul cu publicul al Serviciului Cazier Judiciar, Statistică Şi Evidenţa Operativă : http://bn.politiaromana.ro/ro/informatii-utile/documente-eliberari-acte/program-cu-publicul

sursa foto. radioiasi

(6)

Leave a Reply