bani ue

Rusu: „NU mai luăm niciun ban din bancă pentru Aqualand”

Fost președinte al CJ BN, actual candidat al UNPR la funcția de primar al Bistriței, Liviu Rusu, spune că Bistrița are nevoie de Aqualand, însă nu cu bani din bancă.

„GATA cu prostiile! NU mai luăm niciun ban din bancă pentru Aqualand! Complexul acvatic îl facem din bani europeni și cu asta-basta!
E trist faptul că Bistrița NU are o zonă de agrement în adevăratul sens al cuvântului și e nevoie de un astfel de proiect de agrement, cu bazine de înot, cu zone SPA, cu locuri de recreere. NU avem nici măcar un bazin la această oră pentru că la Ștrandul Codrișor sunt sistate lucrările, iar primarul actual este în campanie. Mă rog, fiecare cu prioritățile lui!
BISTRIȚA ARE NEVOIE DE AQUALAND, DAR NU CU BANI DIN BANCĂ!
NU credeți că e destul de îndatorat bugetul actual? Câte biruri să mai pună pe bieții oameni? Și mai grav: ce li se oferă în schimbul taxelor, pentru că unii trăiesc tot în praf și tot fără apă la robinet. Și în loc să atragă fonduri, primăria a pierdut banii europeni (vezi cazul Colegiului Rebreanu, unde au pierdut 4 milioane de euro sau cazul Bisericii Evanghelice, unde au ratat 5 milioane de euro). Timp în care au ținut banii în Trezorerie și au mărit taxele și impozitele! Nu e posibil așa ceva.
E timpul ca noul primar să meargă la Bruxelles cu trotineta dacă e cazul și să aducă bani europeni pentru investiții. Spun: NU bani de la populație, ci primăria să facă activități care să producă!”, spune Liviu Rusu.

(9)

Leave a Reply