Clasa-Sf-Stelian-afis-2016-2017-346x500

Şcoală după şcoală Sfântul Stelian

Oferta „Şcoală după şcoală Sfântul Stelian” reprezintă un program derulat de către Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului şi Clujului în beneficiul unor clase de la Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare” Bistriţa.

Menirea acestui proiect este de a susţine activitatea educaţională prin dezvoltarea de competenţe transversale care vizează viaţa socială, civică, morală şi religioasă. Copiii vor beneficia de ghidare şi coordonare educaţională din partea unor profesori cu o bogată experienţă în predare, dornici să se implice în dezvoltarea unui spirit moral-creştin al micilor şcolari.

Programul reprezintă un proiect educativ after-school, care are în vedere dezvoltarea unei formări continue, de perfecţionare şi performanţă în învăţământ, prin metode interactive şi conexe, prin tehnici de predare creative, inovatoare, centrate pe elev şi prin implicarea Familiei, Şcolii şi a Bisericii. Grija pentru viitor pleacă în primul rând de la grija pentru asigurarea unei educări morale. Astfel, procesul educativ poate fi maximizat prin corelarea acestuia cu restul motoarelor sociale: Familia şi Biserica, pentru a se asigura eficienţa educaţiei pe termen lung.

Programul a fost iniṭiat în anul școlar 2013-2014 și s-a bucurat de un real succes, atât în rândul copiilor cât și al părinților, fiind o abordare complexă și nouă pentru programele educaționale disponibile. În prezent beneficiază zilnic de acest program 54 de elevi din clasa pregătitoare și clasa I.

Mediul destinat învățării este unul atractiv, care permite copiilor să interacționeze permanent pentru a se dezvolta fizic, cognitiv și socio-emoțional. Având acces la multe facilități, aceștia învață care sunt responsabilitățile specifice vârstei lor și își înșusesc deprinderi care le vor fi necesare pe parcursul vieții.

Costurile care vor fi susţinute de părinţi constau doar în achitarea contravalorii mesei de prânz, a cheltuielilor pentru consumabile şi pentru activităţile de recuperare şi performanţă (costul este de 200 lei –lună).

(3)

Leave a Reply