PNȚCD LOGO

Se anunță candidatul PNȚCD

Reprezentanții Organizației Județene a PNȚCD Bistrița-Năsăud își anunță candidatul pentru fotoliul de primar al municipiului Bistrița.
Evenimentul se desfășoură sâmbată, 26 martie 2016, cu începere de la ora 11.00, la sediul PNȚCD Bistrița-Năsăud, situat în Bistrița, B-dul Republicii, nr. 73.

„Vă invităm să ne fiți alături la acest eveniment, atât pentru a cunoaște candidatul, cât și pentru a vă dezvălui o parte a proiectelor pe care le avem în vedere, astfel încât cetățenii municipiului Bistrița să poată face o analiză completă asupra intențiilor candidatului nostru”, informează PNȚCD.

Programul manifestării include:
-Inaugurarea sediului Organizației Județene a PNȚCD Bistrița-Năsăud – orele 11.00;
-Prezentarea candidatului PNȚCD Bistrița-Năsăud la funcția de primar al municipiului Bistrița – orele 11.30.
-Suntem foarte încrezători în șansele candidatului nostru, fiind vorba despre un om cu inițiativa, care înțelege și militează pentru constituirea unei societăți având la bază valorile creștin democrate, dreptatea socială și moral-creștină, toate acestea împletite cu principiile acelui patriotism luminat pe care ni-l dorim cu toții.
La eveniment vor fi prezenți membri și simpatizanți ai PNȚCD.

 

(10)

Leave a Reply