SIGLA POLITIA LOCALA

Se caută polițist local

Poliţia locală a municipiului Bistriţa organizează, la data de 25 mai 2016, orele 10.00 proba scrisă a concursului de recrutare în vederea ocupării funcţiei publice de execuţie, pe perioadă nedeterminată, de poliţist local clasa III grad asistent – ID 392303 la Compartimentul Siguranţa Circulaţiei din cadrul Poliţiei locale a municipiului Bistriţa.

Condiţiile specifice de participare sunt următoarele:
– absolvent de studii liceale, respectiv medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat sau echivalent;
– să aibă vechime în specialitatea studiilor absolvite, de minim 6 luni.

„Condiţiile generale de participare la concurs sunt cele prevăzute la art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată cu modificările şi completările ulterioare.

Concursul constă în probe eliminatorii, probe scrise şi interviu.

Probele eliminatorii vor avea loc după cum urmează:
– în ziua de 23 mai 2016, orele 10.00 (proba fizică-eliminatorie);
– în data de 24 mai 2016 (testarea psihologică-eliminatorie).
Probele sportive se vor desfăşura în condiţiile prevazute de H.C.L. nr. 12/2011, în Anexele nr. 1 şi nr. 4 la Regulament.
Concursul se va desfăşura la sediul Poliţiei locale a municipiului Bistriţa – Piaţa Centrală nr. 2.

Dosarele de înscriere se depun în termen de 20 zile de la afişarea anunţului la Registratura Poliţiei locale a municipiului Bistriţa – str. Gheorghe Şincai, nr. 2 – începând cu data de 22 aprilie 2016 până la data de 11 mai 2016, inclusiv.
Anunţul, bibliografia şi baremele pentru concurs se afişează la sediul instituţiei şi pe site-ul www.primariabistrita.ro (Primăria – informaţii administrative – anunţuri posturi vacante) începând cu data de 22 aprilie 2016, iar relaţii suplimentare se obţin la tel. 0263-224.706 int. 118”, informează municipalitatea.

(0)

Leave a Reply