AUTOSTRADA

Se va mări viteza de implementare la autostrăzi

Ministrul Transporturilor, Dan Costescu a informat că analiza pe care a făcut-o împreună cu premierul Dacian Cioloş s-a bazat pe probleme care au generat pierderi de absorbţie pe perioada instrumentului structural 2007-2013, cu extindere până în 2015.

„Am ajuns în situaţia ca, în acest an, din proiectele pe care trebuia să le finalizăm în instrumentul structural anterior, 2007-2013, să trebuiască să fazăm, adică să trecem pe următorul instrument structural, nefiind cheltuiţi 2,3 miliarde de euro, ceea ce este foarte mult. Dacă ar fi fost terminaţi, am fi folosit aceşti bani în acest instrument pentru proiectele pe care le avem într-o proporţie mult mai mare decât avem finanţare. Mai exact, până în 2020 avem un necesar în portofoliul de proiecte de 21 de miliarde de euro; din fonduri structurale şi din echivalentul contribuţiei la bugetul de stat avem undeva la 8 miliarde de euro”, a precizat şeful de la Transporturi.

În ceea ce priveşte proiectele prioritare, din acestea fac parte unele care se află deja în derulare și se va mări viteza de implementare.

„Avem proiecte care erau blocate din diverse motive, cum ar fi Orăştie-Sibiu, chiar şi Autostrada Piteşti-Sibiu, pe care le vom debloca. S-au găsit măsuri concrete. Am şi anunţat, de exemplu, că termenul din 2023 pentru Piteşti-Sibiu va fi dus la 2021 pentru toată autostrada, existând şansa ca tronsoanele de capăt să fie gata chiar mai devreme cu un an, în 2020, ceea ce ar permite conectarea lor cu drumurile ­naţionale care deservesc de zonele Vâlcea şi Gorj. De asemenea, este vorba de proiecte care acum încep, precum traseul Coridorului IX, care pleacă din Ploieşti şi se duce până la Paşcani, precum aripa de est a Autostrăzii Montana, de la Ungheni prin Iaşi pe zona de Tg. Mureş, cu oprire la Tg. Neamţ”, a explicat ministrul Transporturilor.

(13)

Leave a Reply