seserman

Seserman: „Atât biserica cât mai ales Piața Unirii trebuie reformate”

Consilierul local, Alin Seserman care candidează pentru Primăria municipiului Bistrița și este susținut de M10, este de părere că unele monumente trebuie valorificate mai bine.

„De mulți ani, duminica merg la biserica din Piața Unirii. Îmi place locul, clădirea, interiorul, oamenii. Acolo nu vin politicieni decât dacă e vreun eveniment cu presa. Deci e foarte bine. Atât biserica cât mai ales Piața Unirii trebuie reformate. Parcul situat vizavi de Domus are nevoie de o intervenție, biserica, care este cel mai vechi monument al orașului atestat, trebuie pusă în valoare. Eu văd întreaga zonă fără garduri, cu acces ușor din orice direcție, iar biserica să intre într-un program de reabilitare prudentă. De asemenea simbolurile trebuie să reflecte cât mai bine istoria noastră. Piața Unirii are nevoie de un simbol al Marii Unirii de la 1918, nu prin dimensiuni, ci printr-o lucrare decentă. De acolo au plecat delegații de la Alba Iulia. Oricum statuia domnitorului Cuza a fost transferată de la sediul poliției în acest loc, care în opinia mea trebuie să aibă altă simbolistică.
Bistrița este și singurul municipiu din Transilvania care nu are un astfel de simbol și care nu o stradă cu denumirea Iuliu Maniu, organizatorul evenimentului de la Alba Iulia sau alte personalități transilvănene, cum ar fi mitropolitul ortodox Andrei Șaguna sau omul politic Corneliu Coposu”, a notat Alin Seserman.

(6)

Leave a Reply