strand

Seserman: „Dacă propunerea era acceptată în 2011 aveam deja un ștrand complet modernizat”

Consilierul municipal Alin Seserman, este de părere că dacă unele propuneri erau acceptate în urmă cu ceva timp, astăzi ar fi fost finalizate.

„Cred că e cel mai bun moment pentru a prezenta inițiativele și proiectele pe care le-am propus și susținut în ultimii ani pentru dezvoltarea orașului. Foarte mulți pun în dreptul primarului toate realizările sau nerealizările din timpul derulării mandatului însă realitatea este de multe ori diferită. Unele proiecte au fost inițiate de primar, altele nu. Unele proiecte pe care le consider și astăzi foarte importante nu au fost aprobate și au rămas la stadiul de inițiativă.

Proiectul de modernizare a ștrandului municipal l-am inițiat în 2011 și mai apoi l-am readus în discuție în 2014. Atunci, după ore întregi de dezbatere între mine și primar (a se vedea procesul verbal al ședinței), s-a votat propunerea primarului care prevedea alocarea a 250.000 de euro pentru reparații. În 2015 primarul a revenit asupra deciziei și a susținut varianta propusă de mine, care prevede modernizarea de la zero a ștrandului municipal.

Dacă propunerea era acceptată în 2011 aveam deja un ștrand complet modernizat”, precizează Alin Seserman.

(27)

Leave a Reply