ionut

Simionca: „Toți ne fură! „

Ionuţ simionca, liderul PMP BN, nemulţumit faţă de gestul PNL de a boicota votul pentru demiterea ministrului Justiţiei.

„Mint şi se acopera între ei, asta ştiu cel mai bine politicienii actuali.
N-am putut să nu remarc, săptămâna aceasta, atitudinea Partidului Naţional Liberal faţă de un demers corect şi necesar în justiţia românească. Este vorba de demiterea Ministrului Justiţiei, Raluca Prună, care a declarat în şedinţa CSM că a minţit la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) „cu bune intentii”, zice dânsa.
Minciuna nu trebuie tolerată în nicio instituţie a statului, dar cu atât mai puţin în domeniul Justiţiei unde adevărul şi dreptatea trebuie să primeze, iar cei care sunt în fruntea Justiţiei ar trebui să fie ireproşabili din acest punct de vedere.
Dar, din păcate, am văzut cum autoarea unei minciuni grave cu privire la respectarea drepturilor omului refuză să-şi dea demisia de onoare şi, mai mult de atât, un partid care prin tradiţie şi declaraţii publice susţine dreptatea şi adevărul, îi ia apărarea. Deputaţii PNL au boicotat moţiunea simplă pe Justiţie prin care se cerea demisia ministrului Raluca Prună. Asta demonstrează ceea ce ştim deja, că liberalii, apărătorii declarativi ai dreptăţii şi justiţiei, una spun şi alta fac. Ei vociferează împotriva nedreptăţii şi corupţiei, dar când vine vorba să facă un pas concret în acest sens, dau înapoi.
Toti MINT, toţi NE INŞEALĂ, toti NE FURĂ … asta este parerea oamenilor cu care mă întâlnesc. Poate cineva să-i contrazică? Nu, exact asta simt şi eu”, a scris Ionuţ Simionca, preşedintele PMP BN, într-un comunicat de presă.
Moţiunea simplă împotriva ministrului Justiţiei, Raluca Prună, depusă de PSD, a fost dezbătută, fără a fi votată, marţi, 11 octomrbie, în plenul Camerei Deputaţilor. Şedinţa a fost suspendată înainte de votul final în momentul în care a fost constată inexistenţa cvorumului.
Demersul social-democraţilor a fost anunţat de liderul partidului, Liviu Dragnea explicând într-o emisiune televizată că este „foarte grav că un membru al Guvernului afirmă public că a minţit judecătorii CEDO”. Afirmaţia la care făcea referire Dragnea fusese făcută de ministrul Raluca Prună în şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii. Ministrul Justiţiei arăta atunci că a minţit la CEDO când a spus că a fost asigurat un buget pentru şapte penitenciare a câte 150 de milioane de euro, explicând că banii nu erau prevăzuţi în buget, ci doar pe hârtie.
Motiunea a fost adoptată, în cele din urmă, de Camera Deputatilor, marti, 18 octombrie, cu 155 voturi pentru si 60 de deputati care nu au votat, in conditiile in care liberalii anuntasera ca vor boicota motiunea”, spune Simionca.

(2)

Leave a Reply