Simulare accident feroviar

Marți 30 august, în tunelul CF aflat între Șieuț și Monor, forțele de intervenție din Bistrița-Năsăud au simulat un accident feroviar grav.

În judeţul Bistriţa – Năsăud sunt 14 tuneluri feroviare funcţionale, iar riscul producerii unei situaţii de urgenţă cu victime multiple există în orice moment, din acest considerent exerciţiile / simulările cu forţe şi mijloace în teren sunt cele mai bune metode prin care structurile operative se pot pregăti pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă date.

„Un automotor multifuncțional aparținând Regionalei C.F.R. Cluj Napoca, Secţia L8 CFR Bistriţa, care circula pe itinerariul Sărățel – Deda şi care avea la bord 10 lucrători, înaintea sosirii în halta C.F.R. Monor Gledin, din cauza unei rupturi de linie în interiorul tunelului nr. 1 Șieuț – Monor, a deraiat şi a lovit pereţii laterali ai acestuia, la aproximativ 50 m faţă de ieşirea din tunel, pe direcţia N – NV, ceea ce a dus la prăbuşirea parțială a pereților laterali ai tunelului, la avarierea garniturii şi blocarea parţială a căii de rulare şi a ieşirii tunelului.
Ţinând cont de numărul mare de victime şi de faptul că zona este greu accesibilă, a fost activat de urgenţă Planul Roşu de Intervenţie pentru judeţul Bistriţa – Năsăud, fiind mobilizate resursele necesare pentru gestionarea situaţiei de urgenţă date. Numărul victimelor a ajuns la 12, la cele 10 iniţiale s-au adăugat un membru al echipajelor de intervenţie de la SVSU Şieuţ şi un trecător care a intrat neautorizat în tunelul inundat cu fum.
Odată evacuate din tunelul feroviar, victimele au fost transportate cu un elicopter, o autoşenilată şi o drezină spre PMA (Punctul Medical Avansat), amplasat la 400 de m faţă de tunelul feroviar, unde a avut loc trierea victimelor şi direcţionarea lor spre unităţi spitaliceşti.
Intervenţia a avut o coordonare unitară din partea Comandantului Operaţiunilor de Salvare şi a fost realizată de forţe şi mijloace din cadrul I.S.U.J. Bistrița – Năsăud, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistrița – Năsăud, Birourilor Judeţene Poliţie Transporturi Bistrița – Năsăud şi Cluj, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistrița – Năsăud, U.P.U. – S.M.U.R.D, Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bistrița – Năsăud, Serviciului Salvamont Bistrița – Năsăud, Regionalei C.F.R. Cluj – Secția L8 Bistrița, C.L.S.U. Șieuț, C.L.S.U. Monor, I.S.U. ”Horea” al județului Mureș şi Inspectoratului General al Aviaţiei – elicopter I.G.Av. Tg. Mureş.
În judeţul Bistriţa – Năsăud sunt 14 tuneluri feroviare funcţionale, iar riscul producerii unei situaţii de urgenţă cu victime multiple există în orice moment, din acest considerent exerciţiile / simulările cu forţe şi mijloace în teren sunt cele mai bune metode prin care structurile operative se pot pregăti pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă date”, informează ISU Bistrița.

(0)

Leave a Reply