bani

Sprijin financiar pentru întreprinderile de economie socială

Întreprinderile de economie socială – care, prin activitatea lor, contribuie la rezolvarea unor probleme sociale sau ale unei comunități, pot primi un sprijin financiar situat între 50.000 și 100.000 euro, din fonduri europene.

Pentru acest lucru, Ministerul Fondurilor Europene a lansat în consultare publică o linie de finanțare, „Solidar”, cu o alocare de 20 milioane de euro din Programul Operațional Capital Uman (POCU).

Schema vizează sprijin pentru 200 de întreprinderi de economie socială, care au nevoie de formare, consiliere, dezvoltarea capacității, adaptarea locurilor de muncă pentru persoane cu dizabilități, transfer de know-how, parteneriate ș.a.m.d.

„Întreprinderile din sectorul economiei sociale întâmpină chiar mai multe probleme decât întreprinderile tradiționale în a găsi finanțare, publică sau privată. Fondurile europene sunt o soluție, așa că fructificăm oportunitatea și lansăm acest mecanism de finanțare. Vestea bună este că nu este singurul, ci primul dintr-o serie de apeluri dedicate economiei sociale”, a declarat Cristian Ghinea, Ministrul Fondurilor Europene (MFE).

(0)

Leave a Reply