IRINA PETREA

SuperNanny vine la Bistrița!

Cea mai cunoscută SuperNanny, psihologul Irina Petrea vine la Bistrița.
Aceasta susține în 17 și 18 februarie două conferințe la Hotel Bistrița.

“De abia aștept să mă întâlnesc cu publicul din Bistrița. Am avut și în trecut, nu de mult, cred că sunt vreo 2 ani de când am fost la Bistrița și întâlnirea cu publicul a fost senzațională. Așa ne-am gândit să reedităm întâlnirile noastre și de data aceasta ne-am să abordă alte două teme și anume, Stadii, crize și tranziții în viața părinților și a copiilor, întrucât e o temă foarte important. Una este să fi părintele unui bebeluș, și cu totul altceva este să fi părintele unui adolescent. Și evident că de copilul pe care îl ai, de vârsta copilului, te afli în fața unor cerințe diferite. Într-un fel comunici de pildă, cu copilul tău preșcolar, într-un fel abordezi problema autorității față de copilul de 4 ani, și cu totul altfel comunici cu un adolescent de 14-15 ani, ca să nu mai vb cu un adolescent aproape matur, un adolescent de 17-18 ani. La vârsta copilăriri părintele este chemat să ajute copilul să înțeleagă lumea , la vârsta adolescenței, părintele, mai curând îndrumă copilul și cedează treptat anumite decizii pe care acesta poate să le ia, pentru că e sufficient de mare încât să le ia. Evident nu poate să îl lase să decidă în toate privințele și de asemenea, dacă încearcă să îl priveze de orice decizie, vor exista niște conflicte și chiar foarte urâte. Cam asta este ceea ce ne-am propus, să discutăm în această primă întâlnire”, a declarat psihologul Irina Petrea.

Psihologul crede că e important să știm ce așteptări să avem de la copii noștri și ne ajută să construm relații cu copii noștri li să ne scutim și pe noi și pe ei de o suferință.

“O altă temă pe care ne-am ales-o este de foarte mare interes și părinții sunt foarte preocupați de direcția aceasta, cum anume ne ajutăm copii să aibă succes în viață. Toată lumea vorbește de succes și evident atunci când vorbesc de succes se gândesc la reușita materială. Succesul are foarte mute fațete și dacă privim cu realism în interiorul propriei vieți, ne vom da seama că succesul în viață înseamnă și succesul într-o căsnicie, și succesul în viața de părinte, și succes în comunitatea căreia și aparții, și să te achiți cu succes de niște sarcini profesionale nu numai bani. Cum anume să ne ajutăm copii să obțină succese în toate aspectele vieții lor și să îi pregătim pentru aceasta, să îl ajutăm să se dezvolte armonios, și să devină un adult realizat este ceea ce ne propunem în cea de-a doua temă și sunt convinsă că oamenii vor veni cu foarte multe întrebări la care ne vom strădui să dăm un răspuns”, a mai agăugat Irina Petrea.

Cei interesați găsesc mai multe informați pe site-ul unpărintemaibun.ro și de asemenea și formularele de însciere. Taxa de participare este de 65 de lei pentru ambele conferințe sau 40 de lei pentru o singură conferință.

(17)

Leave a Reply