IMG-20160204-WA0001

Surpriză pentru elevii comunei Ilva Mică

Parohiile Ortodoxe Ilva Mică I şi Ilva Mică Someş, din Protopopiatul Năsăud, au organizat în Sala de evenimente a Primăriei Ilva Mică un spectacol – surpriză pentru toţi elevii din comună la încheierea semestrului I al anului şcolar 2015-2016.

„Această idee a aparţinut celor doi păstori de suflete din localitate, părintelui Iuliu Brici – din Parohia Ilva Mică Someş, şi părintelui Ştefăniţă Potra – din Parohia Ilva Mică I.
Invitaţii speciali ai acestui eveniment au fost membrii Trupei de Teatru pentru Copii „Alexandru Misiuga” din cadrul Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc” din Bistriţa”, potrivit Radio Renașterea.

La spectacolul pus în scenă de membrii Teatrului de păpuşi au luat parte copiii celor două şcoli din comuna Ilva Mică, împreună cu părinţii lor, dar şi directorul Prangate Octavian, cadre didactice şi cei doi preoţi parohi, Iuliu Brici şi Ştefăniţă Potra.

(5)

Leave a Reply