VIA MARIA THERESIA

Sute de concurenți la Maratonul Via Maria Theresia

Asociația Tășuleasa Social organizează sâmbătă 13 august, a treia ediție a Maratonului Via Maria Theresia, din 24 decembrie 2015 înscriindu-se în competiție, la diferite probe, 700 de persoane din întreaga țară, acesta fiind numărul maxim disponibil.

Maratonul Via Maria Theresia va avea următoarele probe: semimaraton, maraton, ultramaraton, triatlon, drumeție și, probă nou introdusă, triatlon echipă. Proba de mountainbike nu va mai fi inclusă în competiția din acest an.
Cei care participă la proba de ultramaraton trebuie să ajungă la Piatra Fântânele: de la Hotel Castel Dracula se continuă aproximativ 500 de metri pe DN 17, în direcția Vatra Dornei. Apoi, se virează stânga, pe DJ 5A, urmând indicatorul „Ciosa”, dublat de un indicator „Tășuleasa Social”. Se intră pe un drum secundar, practicabil cu orice mașină și se continuă drept înainte, 3 km, după care se urmeaza drumul care se desprinde spre stânga și care este semnalizat cu un alt indicator: „Spre Tășuleasa Social”. După alți 500 de metri se ajunge.
Vineri 12 august, Piatra Fântânele, Tășuleasa Social: 16:00 – 20:00 Sosirea participanților la Tășuleasa. Doritorii vor fi conduși la locul de campare din apropierea campusului; 16:00 – 20:00 Împărțirea kit-urilor de participare; 19:30 – 20:00 Ședința tehnică.
Sâmbătă 13 august: 05:30 – Control echipament; 06:00 – Start (Cantonul Silvic Tihuța-Colibița).
Premierea pentru ultramaraton se va face duminică 14 august, ora 10:00, în campusul Tășuleasa Social.
Participanții la maraton, semimaraton, triatlon, triatlon-echipă și drumeție, pentru a veni la ședința tehnică de la Cabana Sculptorul (Colibița), trebuie să ajungă la Colibița.
Vineri 12 august, Cabana Sculptorul (Colibița): 16:00 – 19:00 Împărțirea kiturilor de participare; 19:00 – 20:00 Ședința tehnică.
Sâmbătă 13 august: 08:00 – Start triatlon, respectiv triatlon-echipă (Cabana Sculptorul – Colibița); 08:00 – Start semimaraton + maraton (Canton Silvic Josenii Bârgăului – Valea Colbul);
Pentru drumeție: 08:00 – Plecare drumeți spre zona de start (Poiana Prislop), de la Cabana Sculptorul. Există 2 trasee de drumeție – Traseu 1: distanța aproximativ 5 kilometri, durata 4h – 4h 30 (ușor), Traseu 2: distanța aproximativ 10 kilometri, durata 5h – 5h 30 (dificil). La durata drumeției se adaugă timpul necesar transportului auto pentru drumeți, de la Cabana Sculptorul până la punctul de intrare în traseu, respectiv, din punctul de ieșire din traseu pâna la zona de finish Piatra Fântânele (Cantonul Silvic Tihuța-Colibița).
Premierea pentru probele de maraton, semimaraton, triatlon și triatlon echipă va avea loc începând cu ora 19:00, în zona de finish (Canton Silvic Piatra Fântânele-Colibița).
Transport: 06:00 – plecare autobuze din Bistrița (Gara Bistrița) – Colibita (zona start – Valea Colbul), cu oprire în Prundu Bârgăului; 06:00 – plecare autobuze din Piatra Fântânele (Hotel Castel Dracula) – Colibița (Cabana Sculptorul/zona start); 07:00 – plecare autobuze Colibița (Cabana Sculptorul) – zona start; 23:00 – plecarea ultimului autobuz spre Bistrița din Piatra Fântânele. Va fi transport asigurat de la Piatra Fântânele – Colibița, din 2 în 2 ore, începând cu ora 16:00.
Maratonul are o nouă probă, triatlon și triatlon echipă opțional, care se va desfășura astfel: înot în Lacul Colibița, ciclism montan în împrejurimile Lacului Colibița si alegare montană pe drumul istoric Via Maria Theresia. Distanțele probei de triatlon și triatlon echipă sunt: 1. 1.500 m înot. 2. 30 km ciclism montan. 3. 13 km alegare (montană). Proba triatlon echipă este formată din trei membri, unde fiecare dintre ei trebuie sa parcurgă una dintre etape.

(27)

Leave a Reply