targ_3

Târg de Dragobete şi Mărţişor

Târgul de Dragobete şi Mărţişor s-a deschis în Piața Centrală, la data de 24 februarie.
Acesta este deschis până la data de 8 martie.

Primarul Ovidiu Crețu a făcut un tur al standurilor, alături de copii, părinți și cetățeni ai Bistriței care au venit în număr mare.

„La mulți ani de Dragobete! Le mulțumesc elevilor pentru expoziția de mărțișoare, sunt lucruri foarte frumoase, făcute manual, care au înmagazinată și acea parte de suflet. Dragobetele, ziua îndrăgostiților, așa cum a preferat Consiliul Local al Tinerilor să îl sărbătorim, este la competiție cu Valentine’s Day. Mă bucur că în urmă cu șase ani tinerii au ales Dragobetele, o tradiție veche românească, e adevărat nu din zona noastră, dar este de preferat spune eu celei importate de peste ocean. Vă doresc să vă distrați și să vă veseliți, să faceți gesturi frumoase. Este o zi încare putem să ne arătăm dragostea și nu numai, respectul, recunoștința și aprecierea, sunt valori care trebuie să fie apreciate, pentru prietene, profesoare, mame, bunici” , a precizat primarul Bistriței, Ovidiu Crețu.

Bistriţenii pot achiziţiona mărţişoare, cadouri simbolice, produse de artizanat, produse din lemn, bijuterii, decorațiuni, dulciuri, sau alte lucrușoare.

Manifestările de Dragobete au fost deschise de dansatoarele trupei ”Flowers” de la Liceul cu Program Sportiv, coordonată de prof. Viorica Sigartău. Programul a mai cuprins ateliere de dansuri populare coordonate de Teodor Puşcaş de la Centrul Cultural Municipal, pictură pe faţă şi ateliere de desen sugestiv intitulate ”Colorează Dragobetele”.

Liceenii din Bistrița se vor distra vineri 26 februarie la Balul Dragobetelui de la Cantina Colegiului Tehnic Infoel.

cretu_targ-martisoare

martisoare_1

targ_1

targ_2

targ_3

(10)

Leave a Reply