Terente Ciui ales în funcția de membru al A.P.S.R

În perioada 8-10 septembrie 2016, la Neptun, subprefectul județului Bistrița -Năsăud, Terente Ciui a participat la Adunarea Generală a Asociației Prefecților și Subprefecților din România (A.P.S.R).

Pe ordinea de zi a lucrărilor au fost înscrise următoarele puncte:
-Prezentarea raportului de activitate al președintelui A.P.S.R. pentru perioada aprilie-septembrie 2016 ;
-Propuneri de modificări legislative aduse Codului Administrativ;
-Propuneri pentru îmbunătățirea activității A.P.S.R;
-Propuneri pentru îmbunătățirea activității desfășurate de Instituțiile Prefectului, în conformitate cu cadrul legal existent;
-Deficiențe constatate în organizarea alegerilor locale și propuneri pentru desfășurarea în condiții optime a alegerilor parlamentare.

Terente Ciui, subprefectul județului Bistrița –Năsăud, a fost ales în funcția de membru al Comisiei de Onoare și Albitraj al Asociației Prefecților și Subprefecților din România.

„A.P.S.R. este o organizație profesională, apolitică și nonprofit, constituită în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, care are ca scop atât generalizarea experienței pozitive în managementul conducerii și monitorizării implementării reformei în administrația publică locală, cât și promovarea intereselor economice , sociale și profesionale ale acestei categorii și dezvoltarea unor raporturi de întrajutorare între membrii ei”, informează Instituția Prefectului BN.

(23)

Leave a Reply