explozie

Treziți de o explozie puternică !

Un bloc din Bistrița a fost grav afectat în urma unei explozii.
Tragicul eveniment a avut loc în jurul orei .00.32, în data de 19 octombrie.

„Prin sistemul unic de apeluri de urgenţă 112,  I.S.U. Bistrita a fost anunţat despre producerea unei explozii întrun bloc de locuit din municipiul Bistriţa, str. Arţarilor.

În cel mai scurt timp, s-au deplasat la faţa locului forţe din cadrul ISU Bistrița-Năsăud: un echipaj de terapie intensivă SMURD, un echipaj de prim ajutor SMURD, două autospeciale cu apă şi spumă şi o autospecială pentru interventie si salvare de la înălţimi.

Imediat, efectivele salvatorilor au fost suplimentate cu forţe de la alte instituţii, astfel: Serviciul de Ambulanta Judetean Bistrita-Nasaud cu 5 ambulanţe tip B2 și 10 cadre medicale, S.V.S.U. Bistriţa cu 2 autospeciale și 8 voluntari, I.J.J. Bistriţa-Năsăud cu 2 autospeciale și 13 jandarmi, IPJ Bistriţa-Năsăud cu 8 autospeciale și 20 polițiști, o echipă a societăţii de distribuţie a gezelor naturale şi o echipă aparţinând societăţii de distribuţie energie electrică.
Salvatorii au procedat la evacuarea locatarilor din imobilul afectat de explozie. Majoritatea dintre aceștia s-au autoevacuat înainte de sosirea echipajelor de intervenție la fața locului”, informează I.S.U Bistrița.

A fost acordată asistenţă medicală unui număr de nouă victime, acestea fiind ulterior transportate la UPU – SMURD din cadrul Spitalului Judeţean Bistriţa – Năsăud. Victima din apartamentul unde a avut loc deflagraţia, în vârstă de 24 ani, a fost transportată de către echipajul de terapie intensivă SMURD, la o clinică de specialitate din municipiul Bucureşti.

„Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că, într-un bloc din municipiul Bistriţa a avut loc o explozie. La faţa locului poliţiştii au împrejmuit perimetrul şi au luat toate măsurile necesare siguranţei cetăţenilor, în zonă afectată. De asemenea, poliţiştii rutieri au luat toate măsurile pentru fluidizarea traficului rutier şi limitarea accesului în zona afectată.
Din primele verificări efectuate de poliţişti la fața locului, a rezultat faptul că explozia ar fi avut loc într-un apartament situat la etajul al treilea al unui imobil cu patru etaje”, informează IPJ BN.

Cu sprijinul Primăriei municipiului Bistriţa, au fost asigurate 20 locuri de cazare şi adăpost provizoriu pentru persoanele evacuate. Majoritatea locatarilor s-au cazat la rude şi prieteni, doar trei persoane au fost cazate în spaţiul pus la dispoziție de autorități.
După finalizarea intervenţiei, efective din Jandarmeria Bistrita asigură securitatea perimetrului imobilului afectat.
În urma deflagraţiei, au fost afectate cele 40 de apartamente din imobil şi un număr de 25 apartamente din imobilele învecinate (geamuri sparte).

Cercetările vor fi continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

(0)

Leave a Reply