elevi

Uniforma nu mai e obligatorie ! Află ce presupune noul Statut al elevului!

Dacă tot a început școala elevii și părinții ar trebui să știe că ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Mircea Dumitru, a aprobat prin ordinul nr. 4.472 din 10 august 2016, Statutul Elevului, document ce reglementează drepturile şi obligaţiile elevilor înmatriculaţi în instituţiile de învăţământ de stat, particular sau confesional din România.

„Noutatea incontestabilă a acestui început de an școlar este statutul elevului, o premieră pentru școala românească din 1990 încoace. Faptul că elevii prin asociațiile lor au reușit să negocieze cu Ministerul Educației adoptarea unui asemenea îndreptar al vieții în școală cu drepturi suplimentare dar și cu obligații e un semn de maturitate civică, dar și un semnal că școala românească e pregătită să treacă la un alt nivel. Celor care au trecut astăzi pragul școlilor pentru un nou început: copii, dascăli și părinți le doresc un an școlar plin de reușite”, a precizat deputatul PNL, Stelian Dolha.

Potrivit Statutului Elevului, elevii vor putea intra la clasă cu telefoanele mobile și le vor putea utiliza cu acordul profesorilor sau în caz de urgență, vor putea veni fără uniformă fără să fie puşi absenţi, dar şi să-şi conteste notele atunci când se simt nedreptăţiţi. Tot în premieră, elevii vor evalua, semestrial, în mod anonim, profesorii. Elevii vor avea inclusiv dreptul să protesteze în şcoală.

Noul statut, pe care elevii vor trebui să-l respecte din toamnă, nu mai permite şcolilor să le impună uniforme, şi chiar îi ajută pe copii să-i schimbe pe profesorii de care sunt nemulţumiţi. Documentul, semnat şi de ministrul Educaţiei, a fost timp de șapte luni în dezbatere publică.

După şapte luni de dezbateri, ministrul Educaţiei a semnat Statutul elevului, un document de sine stătător, cu reguli valabile în orice şcoală din această toamnă.

„Va crea în mod real, mediul în care elevii să poată să-și facă auzită vocea în școală, să se poată implica, să fie cunoscute și recunoscute drepturile și obligatțile pe care le au. În limita respectării legii, ei pot să protesteze și sigur ca rezultatul acestui proces ar putea să fie de la caz la caz îmbunătățirea situației sau respingerea pretențiilor care nu sunt justificate și legitime”, a declarat ministrul Educației.

Vestea bună, pentru părinţii stresaţi că nu au bani de uniforme, este că statutul le permite să-i îmbrace pe copii cu ce au.

Ca şi până acum, Statutul Elevului va fi aplicat în corelaţie cu regulamentul intern al fiecărei şcoli.

Potrivit unui comunicat al Ministerului, este primul document de acest tip, elaborat în România după 1990, care consacră într-o formă consolidată drepturile şi obligaţiile elevilor. Forma finală s-a conturat în urma dezbaterii publice pe care Ministerul Educaţiei a organizat-o în perioada 17 iunie – 4 iulie. Prevederile Statutului se aplică începând din anul şcolar 2016-2017.

O componentă majoră a acestui document o reprezintă întărirea rolului elevilor în comunitatea şcolară.

Statutul a fost elaborat de Ministerul Educaţiei în colaborare cu Consiliul Naţional al Elevilor şi alte organizaţii reprezentative ale elevilor şi este fundamentat pe respectarea valorilor comunităţii şcolare şi ale sistemului educaţional. În acest sens au fost avute în vedere accesul liber şi gratuit la educaţie de calitate, libertatea de expresie, dreptul de a beneficia în mod echitabil de resursele materiale şi educaţionale furnizate de sistemul de învăţământ, onestitatea intelectuală, sprijinirea gândirii critice, respectarea demnităţii tuturor membrilor comunităţii şcolare, respectiv deschiderea instituţională pentru schimbări constructive.

Potrivit documentului, drepturile elevilor sunt structurate în 5 categorii: drepturi educaţionale, drepturi de asociere şi exprimare, drepturi sociale, recompense şi alte drepturi. Documentul prevede deopotrivă îndatoriri, interdicţii şi sancţiuni pentru încălcarea de către elevi, în incinta unităţii de învăţământ, a prevederilor statutului sau a prevederilor explicite din actele normative în vigoare.

(72)

Leave a Reply