VACANŢA ÎN SIGURANŢĂ CONTINUĂ

Poliţiştii bistriţeni au continuat activităţile preventive, pe parcursul a două ziele, în „Tabăra de Acasă”, unde peste 150 de copii au beneficiat de sfaturi utile pentru siguranţa lor.

Perioada verii, asociată cu perioada vacanţelor şcolare, a determinat poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa Năsăud să îşi îndrepte atenţia asupra elevilor aflaţi în taberele şcolare, de pe raza judeţului nostru.

„În perioada 31 august-2 septembrie, pe raza comunei Budeşti se desfăşoară „Tabăra de Acasă” , aflată la cea de-a treia ediţie şi care a adunat peste 150 de copii cu vârste cuprinse între 8 şi 14 ani, elevi ai şcolilor din comună. Astfel, poliţişti din cadrul Compartimentului de Prevenire, Serviciului de Acţiuni Speciale, Criminalistic şi Rutier au participat în această săptămână la tabăra organizată de Primăria Budeşti, unde au desfăşurat activităţi de informare, demonstraţii şi proiecţii de filme într-o manieră interactivă, pe înţelesul celor mici. În prima zi a taberei, poliţiştii de prevenire împreună cu cei de la acţiuni speciale şi rutieră au prezentat atât autospecialele de poliţie, cât şi tehnica din dotare şi le-au oferit copiilor sfaturi preventive, pe teme rutiere şi antivictimizare. În cea de-a doua zi, criminaliştii bistriţeni au prezentat laboratorul criminalistic şi tehnici de prelevare a urmelor, prin activităţi practice şi proiecţii de film, deosebit de interesante pentru copiii aflaţi în tabără.

Cei prezenţi la activitate au fost încântaţi de vizita poliţiştilor şi au urmărit cu interes toate activităţile, fiind răsplătiţi la final cu creioane personalizate.

Activităţi de acest gen, destinate elevilo,r au fost desfăşurate pe întrega perioadă a vacanţei, în mai multe tabere de pe raza judeţului, unde poliţiştii au discutat cu elevii pe teme legate de siguranţa lor la şcoală, acasă, pe stradă, la locurile de joacă şi de petrecere a timpului liber”, informează IPJ BN.

(2)

Leave a Reply