ALDE

Vasile Moldovan: „Oricine pleacă la bătălie, dorește să și câștige”

Mirela Cârcu, președintele ALDE BN, a precizat într-o conferință de presă că partidul încearcă să facă „altceva pentru cetățenii României”. De asemenea, a prezentat candidații ALDE pentru Primăria municipiului Bistrița, și pentru orașul Beclean.

carcu mirela

„Încercăm să fim o variantă viabilă pentru cetățeni, pentru că deși încrederea în partidele politice a scăzut foarte mult în ultimul timp, ALDE încearcă să facă altceva pentru cetățenii României. Tema de astăzi este desemnarea candidaților pentru funcția de primar în orasul Beclean și municipiul Bistrița. După cum vedeți alături de mine se află două persoane foarte importante, respectiv domnul Vasile Moldovan, care va fi candidatul nostru pentru funcția de primar în municipiul Bistrița, și doamna profesor doctor Dănilă Ligia care va fi candidatul nostru pentru funcția de primar în prașul Beclean”, a precizat Mirela.

Vasile Moldovan care candidează pentru Primăria muncipiului Bistrița, a precizat că „oricine pleacă la bătălie, dorește să și câștige”.

vasile moldovan

„Aș putea să spun faptul că m-am hotărât, nu ușor, fiți convinși, dar dacă m-am hotărât, asta înseamnă că sunt un competitor care vrea să și câștige. Nu sunt să favorizez eventual pe cineva, în această poziție sau din această poziție, și odată pornit la o bătălie oricine pleacă la bătălie, dorește să și câștige. Sunt convins că bistrițenii așteptau această opțiune a mea pentru că în ultima vreme, trebuie să o recunosc, foarte mulți m-au întrebat și de fiecare dată până în urmă cu câteva zile când m-am hotărât, le spuneam nu știu dacă e bine. Am aprecizat că solicitându-mi așa mult și dorind să particip din nouă, a, apreciat că e bine să accept candidatura din partea partidului ALDE. Cine știe nu peste mult timp s-ar putea să fie unul singur, așa încât și acest motiv m-a făcut să accept această propunere”, a precizat Moldovan.

De asemenea, candidata la Primăria Beclean, Ligia Dănilă, a precizat că ar putea sparge tabuurile instalate în ultima vreme în societate.

ligia danila

„Sunt mai nouă și mai veche în același timp, în postura în care mă aflu astăzi și țin să mulțumesc colegilor care nu m-au uitat, și care m-au scos puțin la lucru, având în vedere statutul meu care este altul de cât acum un an. Sunt o femeie care cred că aș putea sparge tabuurile care s-au instalat în societatea noastră în ultima vreme. Femeia este viață și cu ea este Dumnezeu. Pornind de aici aș spune că ceea ce poate realiza o femeie în munca politică, este egală cu partenerul său, cu bărbatul. Prin urmare cred că s0au gândit bine colegii, încă odată le mulțumesc că îi pot reprezenta, că ceea ce s-a făcut până acum bine la Beclean poate continua și poate fi adăugat un bine, un alt bine și cred că femeia ar trebui să își găsească locul și în viața politică, nu numai în ceea ce Dumnezeu i-a dat. Într-o societate democratică suntem egali, și la muncă și la viața culturală, și la viața politică. Este dorința mea, este crezul meu și probabil că împreună cu echipa, cu oamenii din comunitate, cu cei din rândul cărora provin, probabil că mai schimbăm puțin aerul, în urbea pe care o reprezint. Și cred că o reprezint cu cinste”, a precizat Ligia.

(10)

Leave a Reply