accident Chiuza

Vezi ce măsuri au fost luate față de bărbatul din Chiuza

Faţă de bărbatul din Chiuza care a comis mai multe infracțiuni a fost dispusă măsura controlului judiciar.

„La data de 24 mai a.c., bărbatul, în vârstă de 32 de ani, din comuna Chiuza, reţinut pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunilor de ,,Vătămare corporală din culpă”, ,,Conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi ,,Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe” a fost prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean în vederea luării faţă de acesta a unei măsuri preventive”, informează IPJ BN.

Ulterior, Judecătoria Beclean a dispus faţă de acesta măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Reamintim faptul că la data de 22 mai a.c., în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Piatra, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule şi aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, într-o curbă la stânga acesta a pierdut controlul autovehiculului şi a colizionat un cap de pod. Din accident a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, precum şi a trei persoane aflate în autoturism, cu vârste cuprinse între 17 ani şi 33 de ani.

(92)

Leave a Reply