ipjbn

Vezi ce sancțiuni au aplicat polițiștii

Poliţiştii bistriţeni au aolicat sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 28.000 de lei.

„Poliţiştii rutieri au acţionat în data de 11 iulie, a.c., pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud, pe principalele drumuri naţionale şi judeţene, pe principalele artere pe care se înregistrează valori ridicate, precum şi spre zonele turistice cu afluenţă mare de persoane, pentru prevenirea producerii accidentelor rutiere, verificarea legalităţii modului de efectuare a transportului de persoane, depistare şi sancţionarea persoanelor care conduc autovehicule pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice, precum şi pentru prevenirea încălcării regulilor privind trecerile la nivel cu cale ferată. Au fost folosite aparate radar în vederea prevenirii excesului de viteză”, informează IPJ BN.

Astfel, de la demararea acţiunii poliţiştii bistriţeni au aplicat peste 110 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 23.025 lei, fiind reţinute 2 de permise de conducere şi un certificat de înmatriculare auto.

„La data de 11 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Bistriţa-Năsăud, au identificat pe DN 17 D, un bărabt în vârstă de 31 de ani din judeţul Cluj, în timp ce oferea spre vânzare porumb boabe. Întrucât bărbatul nu deţinea documete de provenienţă pentru cantitatea de 2.016 kg porumb boabe, s-a dispus faţă de acesta măsura snacţionării contravenţionale conform Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, cu amendă în cuantum de 5.000 de lei. Totodată, a fost confiscată suma de 1.008 lei reprezentând contravaloarea cantităţii de porumb”, mai adaugă IPJ BN.

(1)

Leave a Reply