Vezi ce susțin cei din PMP BN despre Târgul Mare al Bistriței

PMP-Bistriţa Nasăud susține într-un comunicat că Târgul Mare al Bistriței nu are un plus calitativ, și nu ar trebui să se facă diferența între bunicii care iubesc muzica populară, părinții care încă preferă rockul, adolescenții cărora le plac hit-urile de pe radio-uri și copiii fascinați de teatru stradal și jonglerii. Partidul numește Târgul Mare al Bistriței, „Țircul” mare al Bistriței.

„Observ cu amuzament, dar și cu tristețe, modul în care se desfășoară marele eveniment al Bistriței: Târgul Mare, Bistrița care ne iubește sau cum doresc unii să numească vechea și simpla manifestare cunoscută de toată lumea sub numele de Zilele Bistriței.
Dincolo de faptul că anul acestă sărbătoarea a picat în plină criză a gunoaielor, urmărind preferințele primarului Ovidiu Crețu în materie de evenimente și manifestări, sunt tot mai sigur că a suferit grave decepții în copilărie pentru că părinții nu l-au dus la circ sau la bâlciuri cu înghițitori de săbii și scuipători de foc. De asemenea, faptul că n-a avut colecție de soldăței și posibilitatea de a urmări desene animate color, cred că și-a pus serios amprenta asupra lui. Doar așa se explică de ce, în ultima vreme, ne asaltează tot mai des cu parade stradale cu dragoni, jonglerii cu foc, toboșari, personaje de desene animate și mascote de pluș.
Totuși, mai există o explicație…
Programul tot mai anemic din ultimii ani al Zilelor Bistriței necesită mai multă animație și agitație inutilă pentru a da impresia că se întâmplă ceva în oraș. Astfel, primarul simte, probabil, nevoia să compenseze prin jocuri de gleznă, focuri, lasere și luminițe.
Numeroasele schimbări de organizare și brand al zilelor orașului nu au adus, din păcate, și un plus calitativ.
Mutarea tarabelor cu mărfuri, bere și mici în Heidenfeld poate părea o idee bună pentru unii, care nu agreează astfel de activități în centrul orașului. Dar faptul că primarul orașului a hotărât să despartă bistrițenii iubitori de folclor și grătare în aer liber, bistrițenii amatori de muzică simfonică, expoziții și lansări de carte, bistrițenii care gustă muzica ușoară, motoarele sau rock-ul, a îndepărtat sărbătoarea orașului de ceea ce ar trebui să însemne. Nu acesta trebuie să fie spiritul când vorbești despre zilele unui oraș.
Cu siguranță sunt familii sau grupuri de prieteni cu gusturi diferite în materie de evenimente, iar Zilele Bistriței ar trebui să le dea prilejul să stea împreună în același loc, în inima orașului lor. Oricum ar pune pe afiș acest eveniment, cu mesaje în „trend“, inimioare sau trimiteri la momente din istoria orașului, primarul Ovidiu Crețu trebuie să înțeleagă două lucruri esențiale:
1. Bistrița ne iubește când nu face diferența între bunicii care iubesc muzica populară, părinții care încă preferă rockul, adolescenții cărora le plac hit-urile de pe radio-uri și copiii fascinați de teatru stradal și jonglerii.
2. Bistrița ne iubește când reușește să ne adune pe toți la un loc, la un eveniment cu impact. Și un eveniment cu impact nu înseamnă cinci zile de spectacole anonime, diluate și disparate, ci câteva nume mari, cunoscute, un spectacol de prima mână care să-i facă pe bistrițeni să simtă că, în sfârșit, SE ÎNTÂMPLĂ CEVA în orașul lor!” informează PMP Bistriţa-Năsăud.

sursa foto: Centrul Cultural Municipal Bistrita

(2)

Leave a Reply