DSC_0124

Vezi cum a fost sărătorită Ziua Mondială a Cercetășiei

Cercetașii Bistrițeni au sărbătorit Ziua Mondială a Cercetășiei cu multă emoție la Casa Argintarului din Bistrița.
La eveniment, pe lângă patrulele de cercetași (lupișori, temerari, exploratori) însoțite de lideri adulți și lideri asistenți, au venit persoane din afara organizației, astfel încât activitatea a propus o împărtășire a bucuriei de a fi cercetaș și dăruirea acestor trăiri comunității, trăiri ce au fost primite cu mare interes și curiozitate. Cântecele, joaca și amalgamul de entuziasm și emoție au fost „ingredientele” principale ale acestei zile.

„Lupișorii și temerarii au decis să prezinte mai întâi istoricul mișcării scout, a camp-urilor și impactul cercetășiei pe plan mondial, cât și în România. Fondatorul acestei mișcări este Sir Robert Baden-Powell (”B-P”), născut la 22 februarie 1857, care a văzut cercetășia ca fiind o mișcare educativă care promovează pacea, non-violența, unitatea, cât și protejarea mediului înconjurător. Astfel, el a alcătuit un program bazat pe educație, pe viața de tabără în aer liber, pe joc, pe comuniune și prietenie. Lupișorii și temerarii au explicat mai apoi legile cercetașului care trebuie respectate și bucuria care izvorăște din stilul cercetășesc, accentuând importanța creării unei lumi mai bune.
După aceasta, a urmat un moment emoționant pentru toți, respectiv depunerea promisiunii și înmânarea eșarfelor, fiind un punct de start către multe aventuri noi pentru cei ce au reușit să devină cercetași în această zi. Câțiva lideri au fost,mai apoi,invitați în față pentru a povesti despre experiența lor acumulată în cadrul organizației și despre felul în care cercetășia le-a influențat viața, urmând ca unul dintre voluntarii adulți să își depună și el promisiunea de cercetaș”, informează Cătălina Ometiță-Dragoș.

Evenimentul a țintit spre expunerea lucrurilor esențiale care izvorăsc din cercetășie, respectiv dezvoltarea spirituală, personală, cât și socială pe care o aduce această mișcare, frumusețea lucrurilor mărunte, importanța lucrului în echipă, a responsabilității și a creșterii armonioase pentru a face o schimbare în lume.
Fundaţia “CercetaşiiBistriţeni” este principalul promotor al activităţilorcercetăşeşti din BistriţaşijudeţulBistriţa-Năsăud. Misiunea cercetăşiei în societatea româneasca este de a contribui la educarea tinerilor printr-un sistem de valori bazat pe o Promisiune şi o Lege, de a ajuta la construirea unei lumi mai bune, în care oamenii sunt împliniţi ca indivizi şi joacă un rol constructiv în societate.

DSC_0124 DSC_0120 DSC_0117 DSC_0053 DSC_0106 DSC_0035

 

(22)

Leave a Reply