WONDERLAND

Wonderland…și atât…

Vestea construirii pârtiei de schi de pe Dealul Cocoșului din complexul Wonderland,  a fost motiv de contrarii între bistrițeni încă de la începutul proiectului.

Prin 2013, președintele Asociației Bistrița Civică, Adrian Florin Chereji, scria pe blogul personal că atunci „când este vorba despre bani publici, prudența și chibzuința trebuie să fie și mai mari”.
De asemenea, spunea că, „cei ce iau aceste hotărâri, respectiv consilierii locali, trebuie să nu uite că au nu numai o răspundere morală față de cei care i-au votat ci și o răspundere civilă, administrativă sau chiar penală, conform legii administrației publice locale”.

În septembrie 2015, primarul Ovidiu Creţu a predat, amplasamentul pentru începerea lucrărilor la pârtia de schi din Wonderland, executantului – asocierea de firme SC Kranz Eurocenter SRL și SC Elcompet SRL, şi a semnat totodată și ordinul de începere a lucrărilor.

„Este un obiectiv de suflet a 80.000 de bistrițeni”, a punctat atunci Ovidiu Creţu.

De asemenea, edilul a precizat, tot la predarea amplasamentului  că, „a fost unul dintre obiectivele principale ale campaniei mele electorale”.

„Este unul dintre obiectivele foarte discutate, un obiectiv blocat foarte mult timp în toate zonele în care s-a putut, dar aste este o chestiune politică. A fost unul dintre obiectivele principale ale campaniei mele electorale din 2008 şi, sigur, nerealizarea lui putea să aibă consecințe electorale. Eu spun că este un obiectiv extrem de important pentru că el practic deschide zona Wonderland, o zonă în care noi avem prevăzute mai multe obiective – un aqua-park, sală de sport și altele. (…)
Într-un termen de 12 luni se va realiza obiectivul contractat, asta înseamnă că în iarna 2016-2017 vom schia în această zonă”, a adăugat atunci edilul Bistriţei.

Valoarea contractului de execuție și furnizare echipamente este de 19.526.712 lei (peste 4 milioane de euro). 

Adrian Florin Chereji, a continuat să să își spună părerea, astfel că a afirmat la un moment dat că, cu banii „pentru pârtia de schi Wonderland, puteau fi asfaltate cca trei sferturi din drumurile de pământ, rușinea administrației”.

În august 2015, spre surprinderea edilului bistriţean, reprezentanţii Kranz Eurocenter, care au câştigat licitaţia după un lung proces, au desfiinţat funcţionalitatea pârtiei de schi, susţinând că zăpada artificială va putea fi obţinută doar la -5°, temperatură rar întâlnită în Bistriţa în ultimii ani.

„Aceasta este o pârtie de schi pentru începători, pentru recreere, care înţeleg că va fi utilizată şi vara. Altitudinea nu este atât de importantă cât este temperatura. Ca să poţi să ai o pârtie bună ai nevoie de o temperatură negativă. Cu cât este mai scăzută temperatura, sub -5°, cu atât mai bine. Zăpada artificială poate fi produsă undeva la temperatura de -5°. Cu cât este mai mică temperatura, cu atât este mai propice”, a punctat în cadrul conferinţei de presă care a avut loc în august 2015, Corin Boian, administratorul firmei câştigătoare.

Președintele Asociației Bistrița Civică, Adrian Florin Chereji, referindu-se la comparațiile făcute de primarul Ovidiu Crețu între viitoarea pârtie de schi din Wonderland și cea de la Piatra Neamț, a continuat să își susțină ideea.

„Mândria unor bistrițeni, în frunte cu edilul șef, că vom avea pârtie mai lungă decât cea de la Piatra Neamț nu are limite! Cu orice prilej, dl. Crețu compară pârtia din Wonderland, pentru care a semnat contractul de executare, cu pârtia de la Piatra Neamț. Dacă acolo se poate, de ce să nu se poată și la noi? Dacă cei din Piatra Neamț sunt foarte mândri de „perla” lor, de ce să nu fie și bistrițenii? Chiar așa! Ar trebui, însă, să se informeze și să comunice bistrițenilor și situația financiară a pârtiei din Piatra Neamț. SC Perla Invest SRL (care administrează pârtia, cu acționar unic Primăria Piatra Neamț) a acumulat datorii de peste 40 milioane de lei din 2009, când a fost inaugurată pârtia, până în prezent! Pierderile SC Perla Invest SRL Piatra Neamț (date de pe site-ul M. Finanțelor): 2010 – 3.213.678 lei, 2011 – 4.410.449 lei, 2012 – 4.006.275 lei, 2013 – 4.215.987 lei, 2014 – 4.094.551 lei. Bistrițeni! Treziți-vă! Asta se va întâmpla și la Bistrița. În loc să dezvoltăm infrastructura urbană, vom plăti mulți bani la bancă pentru aventura unora”, a scris la un moment dat, Chereji pe Facebook.

Totodată, Chereji a caracterizat, tot pe blogul său, că pârtia este „o mare aventură pe bani publici”.

„Îmi permit să caracterizez pârtia „Cocoș”, în varianta cu telescaun cu patru locuri, ca o mare aventură pe bani publici. Nu numai investiția în sine, ci și cheltuiala de exploatare ulterioară, după punerea în funcțiune ar reprezenta o mare gaură neagră pentru bugetul municipiului. O astfel de investiție trebuie rediscutată în Consiliul local după ce se întocmește un studiu de piață de o firmă specializată, cu asumarea răspunderii materiale pentru rezultatele studiului, în sensul de a plăti daune municipiului dacă nu se adeveresc prognozele de recuperare a investiției. După părerea mea, ar putea fi fezabilă o pârtie cu teleschi. Costul unui teleschi (cum este cel de la Vatra Dornei) este incomparabil mai mic decât al unui telescaun, la fel și costurile de operare. Teleschiul ar avea avantajul că începătorii ar putea ieși din instalația de cablu la jumătatea pârtiei. Din vârful dealului pârtia este dificilă pentru începători”, scria Chereji pe blogul său.

Chiar și în cadrul unei ședințe de Consiliu Local, mai mulți cetățeni le-au cerut consilierilor locali să spună „NU” construirii unei pârtii de schi.

Acum, pe pagina de socializare a Asociației Bistrița Civică a fost postat un filmuleț cu mesajul „pârtia de schi Wonderland: pornirea în pantă foarte mare să-și rupă gâtul începătorii, în cele 2-3 săptămâni cât va funcționa pârtia într-un an”.

sursă video: Asociația Bistrița Civică

Totodată, primarul municipiului Bistrița, Ovidiu Crețu, a vorbit în cadrul unei emisiuni din luna ianuarie a anului 2016, despre viitoarea pârtie de schi, precizând că la anul se va putea schia fără probleme în Bistrița. Acesta a vorbit despre variantele pe timp de vară ale complexului de agrement, Wonderland, despre teama unora care nu gustă ideea pârtiei de schi, dar a dat și câteva exemple de pârtii care folosesc zăpadă artificială făr probleme,  chiar din Austria.

„Aș vrea să subliniez că Wonderland nu înseamnă doar pârtia de schi, acesta este un complex de sport și agrement, făcut pe 274 de hectare. Aici vor intra în afară de pârtia de schi, ancora de iarnă, spun eu, în afară de Aquapark, ancora de vară, o grămadă de terenuri de toate tipurile, de tenis, de volei, de fotbal, apoi Sală Polivalentă, patinuar acoperit, teren de golf, hipodrom și multe altele. Am aprobat un plan urbanistic zonal în anul 2009, care cuprinde toate aceste elemente. Ele pot fi și modificate, putem să aducem îmbunătățiri. Primăria va trebui să se ocupe de trei elemente principale, pârtia de schi, Aquapark-ul și utilitățile în zona respectivă. Toate aceste trei sunt în diferite stadii de lucru. Pârtia de schi, după cum se știe, este în stadiu de execuție. Aquapark-ul este în licitație pentru proiectare, iar utilitățile sunt aproape proiectate, aproape pe final de proiect, dar trebuie să fie aprobate în Consiliu Local, pentru că este vorba de un studiu de fezabilitate destul de compex. El a fost aprobat o dată, s-au cerut niște modificări, au fost și niște sume mai mari date de poriectanți, s-au revizuit și urmează să îl aplicăm. După care urmează să licităm execuția, și să trecem la realizarea ei. Referitor la pârtia de schi, pentru că mulți se îngrijorează, este o iarnă extrem de caldă și foarte uscată, fără zăpadă. Situația este la fel în toată Europa și chiar și în Canada. Dar și pârtia noastră ca și alte pârtii sau majoritatea pârtiilor din Europa, au prevăzută zăpadă artificială. Dacă noi am fi avut pârti gata în perioada de frig care a afost puteam să facem zăpadă artificială, să ne ajungă până în luna aprilie. Din păcate nu am avut finalizate lucrările, pentru că ele au fost stopate, sau s-a încercat stoparea lor la fieacare pas. Am ajuns în această situație, acuma în 2016, când unele lucrări sunt făcute, urmează ca în primăvară după ce se va relua sezonul constructorilor pârtia să fie finalizată cu echipamente așa cum am spus, care să îi asigure funcționarea pe timp de iarnă. A fost o licitație, comisia a dat câștig de cauză altei firme, a fost contestată, s-au dus la Curtea de Apel, au obținut o soluție, o sentință, favorizând echipa Krantz. A preluat execuția și pot spune că este chiar un noroc, datorită faptului că această firmă, lucrează ca furnizor cu Doppel Meyer, cel mai mare producător de echipamente de transport pe schi din lume, și este de asemenea, o firmă care are experiență și a realizat mai multe pârtii. Pentru că unii își fac griji la ce se întâmplă în Bistrița, referitor la lipsa zăpezii, sau faptul că e o altitudine mică, aș vrea să dau un exemplu de peste munte, de la Piatra Neamț, unde este o pârtie similară cu a noastră, care funcționează în condiții foarte bune de trei sau patru ani. Anul acesta au avut și ei niște probleme cu zăpada, dar funcționează cu zăpadă artificială. Valoarea investiței inițiale de la ei a fost de 54 de milioane de lei, valoarea investiției de la noi a fost de 24 de milioane de lei. Lungimea pârtiei de la Piatra Neamț este de 965 metri, a noastră este de 1250 de metrii. Altitudinea de plecare, element foarte important, la Piatra Neamț este 647 metri, la Bistrița este 676 de metrii. Altitudinea de sosire, la Piatra Neamț este de 384 metri, iar la noi este de 425 metri. Tipul de telescaun, la fel cu 4 locuri, fără debraiere, și la Bistrița și la Piatra Neamț. La fel și zăpada, instalație de nocturnă și într-o parte și în cealaltă. Se vede din aceste date, că pârtiile sunt foarte similare. La fel, la Piatra Neamț funcționează în condiții foarte bune. Mai mult, ei au realizat în cadrul proiectului și o telegondolă care duce oamenii de la gară până la baza pârtiei, unde sunt transportați apoi cu telescaun.

Mă întreb de ce la Piatra Neamț se poate și la noi nu?

Eu spun că această pârtie va funcționa în regim de oraș, oamenii care nu își pot permite să meargă la schi în altă parte sau doresc să schieze după-masa, pot să o facă aici, la ei acasa, la costuri foarte ieftine și fără să își cheltuiască concediul.

În Bistrița sunt foarte mulți schiori care se duc inclusiv la Piatra Neamț, la Toplița, Vatra Dornei, Șuior. Sunt foarte mulți care merg, ori aceștia, în perioada de iarnă pot schia și la Bistrița, în condiții foarte bune, începând cu iarna viitoare.

Exploatarea unei astfel de instalații nu este o chestiune foarte simplă, noi o vom scoate la licitație și amortizarea echipamentelor nu este o problemă de preț de bilet, pentru că nu vom merge pe prețuri mari la bilete, dimpotrivă o să mergem la niște prețuri minime pentru a se scoate cheltuielile de funcționare, iar recuperarea investiției se va face din taxele și impozitele pe care o să le luăm și pe care am început deja să le luăm, din terenurile care sunt transformate în terenuri agricole, în curs-construcții, în clădiri și celelalte toate în jurul acestui obiectiv, extrem de important”, a prezicat Ovidiu Crețu.

De asemenea, a vorbit și despre Aquapark.

„Suntem în licitație cu Aquapark-ul, care va avea bazine acoperite, bazine descoperite, topogane, va fi ceva de genul a ceea ce este la Figa sau la Sîngeorgiu de Mureș. Vom face o bază comfortabilă în prima etapă după care ea se va dezvolta în mod firesc. Celelalte obiective din parcul Woderland vor fi realizate și de investitori privați, și de unități care vor dori să se asocieze. O idee interesantă este un Muzeu al satului pe care Consiliul Județean dorește să îl realizeze acolo”, a precizat Ovidiu Crețu în cadrul aceleiași emisiuni.

Crețu a specificat că una din variante este o sanie pe șină, care folosește „toată pârtia” și care se poate amenaja fără probleme.  Sania respectivă este transportată cu telescaunul în sus. Pe timpul iernii șina poate fi demontată sau să fie făcută undeva la marginea pârtiei pentru că la Bistrița există avantajul că e pârtia foarte largă, cu o lățime medie de 60 de metrii. O altă variantă, potrivit lui Crețu, ar fi cartul fără motor. Acesta este transportat în vârful dealului cu telescaunul, iar de acolo coboară pe alei pietruite și are marele avantaj că nu poluează. Potrivit Edilului, marele avantaj al telescaunului este că acesta poate fi folosit pe timp de vară, fără nicio problemă.Totodată,  edilul a precizat că se așteaptă ca, realizarea să fie făcută de investitori privați, făcând referire la variantele  pentru pârtie. Acesta a adăugat, referitor la telescaun, că este suficient dacă va transporta vara, 600 de persoane, nu 1200 cât sunt prevăzuți iarna.

„Vom avea tunuri de zăpadă, ele există, cele care fac zăpadă artificială și la temperaturi pozitive, atunci când noi am executat licitația și proiectarea, nu existau. Ele sunt chiar de ultimă generație, de 2014-2015. Vom avea tunuri de zăpadă care vor realiza zăpada la temperaturi negative, iar dacă viitorul ne va cere să facem modificări, le vom face, însă eu apreciez, că așa cum funcționează Piatra Neamț, putem funcționa și noi”, a mai adăugat Crețu.

(31)

Leave a Reply