drapel

Ziua Națională a României

Pe parcursul istoriei, românii au luptat cu devotament pentru câştigarea independenţei, suveranităţii şi democraţiei ţării noastre. Noi, cei de astăzi, suntem obligaţi să apărăm cu orice preţ aceste valori.

Unirea Transilvaniei cu România la 1 Decembrie 1918 a însemnat realizarea unităţii naţionale a poporului român, consacrând în acest fel dorinţa de veacuri a românilor de pe aceste meleaguri, de unire cu ţara.

„Acum, când sărbătorim 98 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri, avem datoria morală să-i cinstim cu respect, să ne plecăm cu pioşenie frunţile în faţa eroilor neamului. Să nu uităm niciodată curajul şi devotamentul cu care au luptat şi să-i avem mereu ca exemplu.
Pentru a cinsti cum se cuvine acest important eveniment, „Ziua de 1 Decembrie 2016 – Ziua Naţională a României”, structuri din cadrul Brigăzii 81 Mecanizată „General GRIGORE BĂLAN” în cooperare cu Centrul Militar Judeţean Bistriţa – Năsăud, vor organiza în zilele de 24 noiembrie la Colegiul Silvic Năsăud, 28 noiembrie la şcoala generală Şieu şi 29 noiembrie la Liceul Tehnologic Lechinţa, o serie de activităţi specifice, astfel:
– expuneri privind semnificaţia şi importanţa Zilei Naţionale a României – 1 Decembrie 2016;
– oferte educaţionale pentru urmarea cursurilor unor instituţii militare de învăţământ şi promovarea carierei militare;
– tipuri de misiuni executate de către militarii români participanţi în teatrele de operaţii, programul de instruire înainte de plecarea în misiune, riscuri şi ameninţări;
– prezentarea tehnicii, armamentului şi a unor echipamente din dotarea structurilor brigăzii.
Aceste activităţi au menirea de a contribui la cunoaşterea activităţilor specifice desfăşurate de către militarii Brigăzii 81 Mecanizată „General GRIGORE BĂLAN”, la promovarea valorilor Armatei Române, satisfacerea curiozităţii tinerei generaţii şi la posibila orientare profesională a elevilor din anii terminali (clasele a VIII-a şi a XII-a)”, informează Locotenent colonel, Cristian Mariș.

(0)

Leave a Reply